Interesul public mai presus de gustul publicului

CNA strânge semnături ca să evalueze necesitatea îmbunătăţirii unor prevederi ale legislaţiei audiovizualului pentru o definire mai clară a noţiunii de interes public în programele de televiziune şi de radio.
 
CNA lansează petiţia online Interesul public mai presus de gustul publicului.
Drumul de la domnia bunului plac la cea a bunului simţ trece şi pe la CNA. Sau mai precis ar trebui să treacă.

Am văzut înmormântări în direct, momente înselătoare în emisiunile de divertisment, în dezbateri politice sau pe teme sportive. De la an la an spaţiul audiovizual românesc devine din ce în ce mai viciat.
Moartea unei personalităţi publice pare a fi momentul cel mai râvnit al unei televiziuni, iar cazurile recente, cum ar fi cel al lui Adrian Păunescu, al lui Şerban Ionescu sau al lui Sergiu Nicolaescu confirmă acest trist şi nefiresc adevăr.

Este timpul ca riposta să vină din două direcţii: de la cetăţeni şi de la CNA.
Valul din ce în ce mai mare de mizerie propagat prin televiziuni poate zdrobi valorile națiunii.
Încurajarea promiscuității, a alcoolismului și infidelității, a violenței și vulgarității, promovarea caracterelor murdare și a lipsei de încredere în oameni trebuie să fie oprite dacă vrem ca viitorul copiilor noștri să nu fie stigmatizat irecuperabil de aceste vicii.

Ca să reuşim, alăturaţi-vă în număr cât mai mare şi  Semnaţi petiţia noastră online !
Nu putem reuşi decât împreună cu dumneavoastră
Votează şi susţine iniţiativa CNA!
Implică-te !
Alătură-te acestei campanii!
Fii alături de noi în această campanie!

Semnează  petiţia aici !    Spotul campaniei poate fi vizionat aici.


sursa: www.petitieonline.com si www.cna.ro

Anca Lenora Leivi

Fiule..

 foto: Google

Omule, ce mic eşti.. cum să îţi mai arăt cât de mult te iubesc când nu ştii să preţuieşti tot ce ai? Să-ţi iau tot ce ai agonisit în viaţă? Aş putea, dar te iubesc prea mult. Priveşte în jur şi coboară mai jos decât înălţimea firului ierbii să-ţi vezi fraţii cum suferă. Pot să fac ce vreau cu tine, dar îţi arăt exemple de oameni ce o duc mai rău ca tine ca tu să nu ajungi acolo, să îţi fie învăţătură.

De ce suferă ei?

Unii nu au ştiut să aprecieze ce au avut, alţii şi-au făcut-o cu mâna lor iar alţii s-au născut în condiţiile astea şi învaţă că prin Mine pot câştiga ce bogătaşii lumii acesteia nu vor avea în veac: un loc garantat în Împărăţia Mea. Găseşte-ţi plăcerea în Mine şi Eu îţi voi împlini dorinţele inimii tale.

Spune-Mi acum, fiule, cât de dreaptă e viaţa? Dacă ar fi să te judec după fapte, unde crezi că ai merita să stai?

Dragostea Mea te ţine în viaţă. Braţul Meu te ţine în picioare, palma Mea te mângâie când eşti doborât, glasul Meu îţi uşurează inima împovărată. Dacă ar fi să te judec după cum ai merita, cu ce ai rămâne?

Nu sunt Eu un tată bun, că te feresc de ce e mai rău?
Nu sunt Eu un tată bun când îţi iert fărădelegile?

Nu Mă judeca! Nu poţi înţelege tainele vieţii de pe Pământ, dar să Mă înţelegi pe Mine..?

L.A.L.

Reacţie neîntârziată

Ceea ce am scris mai jos este un gând ce nu vine în blamarea a ceea ce a scris bloggerul Cristian Drăghici, ci este o opinie personală aparută în urma publicării articolului "Căderea în penibil!" de pe site-ul www.pasi.ro.

Luând articolul ca pe o cugetare, întreb: “ce înseamnă oare generaţia aceasta, cine sunteţi voi?”

Generaţia mea nu e aşa. Poate nu sunt toţi ca mine, dar nici nu aş băga mâna în foc că s-ar regăsi foarte mulţi în caracteristica generaţiei de care aparţin, după descrierea de mai sus.

Avem mâini ca să ne dăm jos leucoplastul, (de)scriind realitatea în care ne aflăm, cu problemele în care ne scufundăm. Dar noi, cei care ar trebui să fim vocea generaţiei, avem destul curaj să o facem sau ne mulţumim să trasăm nişte criterii după care să ne ascundem, găsindu-ne o scuză să nu ne murdărim cu noroi? Noroiul de care spun este cititorul, care judecă după propria experienţă şi după ideile înrădăcinate pe care le are de la alţi formatori de opinie.

E un om cu leucoplast la gură cu mult diferit faţă de un om cu leucoplast la ochi?

Dacă nu îţi educi cititorul şi îl laşi să înghită toate mizeriile, te judecă cu propriile tale arme. Nu faci nimic, nu face nimic. Nu avem mentori, ne autoeducam, învăţăm din greşelile predecesorilor noştri. E nevoie de multe generaţii de sacrificiu ca acea coloană de plastilină să se schimbe cu una de fier.

Personal nu simt că e un lux să spun adevărul decât în cazul în care m-aş compara cu un jurnalist din Iran, India, Somalia, Rusia sau China, ţări unde libertatea presei este inexistentă (conform unui studiu pe anul 2013, despre libertatea presei).

Oare nu ne impunem singuri aceasta restricţie?

Nu o spun cu entuziasmul pe care îl are orice tânăr care visează să facă lucruri mari după ce iese de pe băncile facultăţii. O spun cu setea de schimbare şi nevoia de a deschide ochii celor din jur, pentru care nu pot avea decât dispreţ şi compasiune. Asta nu înseamnă că sunt mai bună ca ei, ci mă interesează mai mult realitatea lumii în care trăiesc şi, în consecinţă, (re)acţionez.

Lenora Leivi, studentă la jurnalism