Eu ce religie să aleg?

“Decizia alegerii unei religii e muncă grea și e un lucru ce trebuie luat în considerare cu grijă. Ori Jediism, Voodoo, Mitologia Germană, Rastafari sau una din religiile mari ale lumii – Religion Finder include peste 20 de religii și te ajută să faci o alegere motivată. Ce religii există și care mi se potrivește cel mai bine? Voi putea să îmi beau whiskey-ul cu cola sau trebuie să renunț la toate viciile? Întrebați-l pe Religion – Finder. “

Aceasta este descrierea unei aplicații pentru telefon, “Religion-Finder”. Ea promite găsirea unei religii care se potrivește cel mai bine profilului nostru, ținând cont de toate obiceiurile pe care le avem.
Dar oare acesta este scopul nostru? Sensul vieții ar trebui să fie un progres, nu un regres. Deși este mai degrabă un joc care să te încadreze într-o predispoziție psihologică sau alta în funcție de obișnuințele vieții de zi cu zi, această aplicație îți pune o ștampilă pe care nu o conștientizezi pe moment.

Omul este într-o veșnică căutare și nu știe care este scopul său dacă nu se apleacă spre spiritual. El este derutat în mijlocul atâtor religii iar alegerea pe care o face, o face în mod afectiv nu conștient.

Cum omul gândește cu simțurile, natura păcătoasă e mult mai puternică decât cea sfântă.

Materialismul de zi cu zi e mult mai ușor de digerat. “Îți trăiești viața că numai una ai.“ Aceasta este fericirea prin distracție, o trăire până la epuizare, un ‘Luna Park’. Ai amintiri frumoase chiar dacă nu ai realizat un progres, un parcurs care să te fi ridicat deasupra unui animal. Nu contează cine ești și ce ai făcut când mori. Animalul se naște, supraviețuiește, se înmulțește apoi moare. Există și oameni care au acest parcurs în viață dar nu se întreabă dacă au un rost. Au venit din întâmplare, sunt conștienți că pleacă la un moment dat și tot ce știu e că trebuie să supraviețuiască, după modelul selecției naturale unde câștigă cel mai puternic, cel care știe să se descurce.

Societatea seculară acceptă jurământul cu mâna pe Biblie în viața publică și privată dar nimeni nu vrea să știe ce stă la bază și de ce s-a introdus această practică. Pe de altă parte acceptă scoaterea religiei din învățământ, spitale, etc. Punând astfel problema mă refer în primul rând la România ca țară predominant creștin-ortodoxă unde religia își face cu greu un loc în conștiința oamenilor.

Ce află omul derutat din această aplicație?

Că după modul de viață, el aparține mai multor credințe sau religii. Este surprins în mod plăcut că există justificare pentru toate acțiunile sale. Găsește justificări în lucruri exterioare pentru înclinațiile și acțiunile sale, pentru toate laturile omenești ale firii.

Astfel el nu caută să devină mai bun, autodepăsindu-se. Creștinismul adevărat și un model ca Isus sunt ținte mult prea îndepărtate pentru el și renunță din start să le urmeze.

Pentru cei care se aventurează în căutarea apartenenței la o religie există o sferă largă de opțiuni. Unele sunt mai mult sau mai puțin legate de viața reală, de exemplu Jediismul ce este preluat din ficțiunea ‘Star Wars’. Aceasta este o mișcare religioasă bazată pe filozofia și ideile spirituale ale jedi-ilor.

Împletind elemente de religie reale și fantastice, omul ajunge să nu mai diferențieze între real și ireal, pendulând în mod periculos între opțiunile oferite.

Rezultatul chestionarului nu trebuie confundat cu un verdict infailibil sau cu un oracol. O atitudine pasivă poate să dăuneze parcursului firesc al unui individ către o viată spirituală adevarată. E bine să rămânem curiosi dar nu să credem tot ce ni se oferă. In cazul acesta, cercetarea este esențială.

Londra Olimpică 4

Vizitați site-ul www.mediacbee.ro pentru a afla ultimele noutăți de la Londra, pe perioada desfășurării Jocurilor Olimpice din această vară de unde voi reveni cu informații proaspete.

“Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului! Slujiți Domnului cu bucurie, veniți cu veselie înaintea Lui. Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui. Intrați cu laude pe porțile Lui, intrați cu cântări în curțile Lui! Lăudați-L și binecuvântați-I Numele. Căci Domnul este bun; bunătatea Lui tine în veci și credincioșia Lui, din neam în neam.” Psalmul 100.

În cartierul chinezesc din Londra este forfotă mare. Lumea se grăbește să ajungă la masă, terasele sunt ticsite de turiști. În toată agitația se poate distinge o melodie diferită de cea care se aude în boxele de la restaurantele înviorate de suporteri ai echipelor participante la Olimpiadă.

O femeie de aproximativ 60 de ani cântă cu bucurie cântecul de laudă “Amazing Grace”, ignorând privirile nemulțumite ale chinezilor ce trec grăbiți pe lângă ea. De gât îi atârna un lanț cu un pandantiv în formă de cruce. Microfonul îi este atașat de un aparat de radio lipit cu bandă adezivă, alături de care este o hârtie roz laminată cu mesajul: “Prieteni, inima îmi este plină de bucurie așa că Îi cânt Domnului” și de Psalmul 100.

Unii o ignoră și se grăbesc să îl privească de aproape pe Chen Guanming, care se află la câțiva metri de ea. El este chinezul care a traversat 16 țări pe o o ricşă ca să ajungă la timp la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice.

În mai 2007 a avut loc a 10-a aniversare a Cambridge Chinese Christian Church. Aceasta are 200 de membri înscriși și este considerată ca fiind o biserică medie chineză în Marea Britanie.

A  luat ființă în anii ’70 iar Cambridge Chinese Christian Fellowship are o istorie mai lungă. CCCF a fost fondată de studenți creștini chinezi veniți din Singapore, Malaezia și Hong Kong. Astfel, chinezii credincioși ce aveau probleme cu bariera lingvistică au fost ajutați să se integreze în biserică. Astăzi, pe teritoriul Marii Britanii există aproximativ 70 de biserici chinezești, în special în zonele unde există universități, cu excepția Londrei și a Manchester-ului unde există mai multe.

La aceste biserici se respectă și sărbătorile specifice culturii chineze, ca de exemplu anul nou chinezesc și festivalul din mijlocul toamnei. Bisericile acestea sunt izolate și enoriașii evită pe cât posibil conflicte de orice natură cu cei din afara grupului lor. Comunitatea creștină este de aproape 4% din totalul populației chineze. Cele mai bune școli aparțin bisericilor creștine și 2 universități din 8 au un background creștin. Și în guvernul chinez există un număr important de creștini.

Cu toate acestea, numărul de chinezi creștini este mic iar membri ai guvernului chinez se tem că populația nu mai poate fi controlată dacă creșterea credincioșilor nu este oprită. Liderii bisericilor sunt arestați periodic iar enoriașii se roagă pentru rezolvarea acestor probleme.

Creștinii chinezi au Biblia tradusă în limba chineză și cred în Trinitate, în Dumnezeu care este Creatorul, în taina Botezului și în jertfa lui Isus pe cruce, care a mântuit omenirea.

Londra Olimpică 3

Vizitați site-ul www.mediacbee.ro pentru a afla ultimele noutăți de la Londra, pe perioada desfășurării Jocurilor Olimpice din această vară de unde voi reveni cu informații proaspete.

Chen Guanming este un chinez ce a traversat 16 țări parcurgând aproximativ 65.000 de km pe o ricşă cu destinația Londra, Marea Britanie.

Plecat în urmă cu doi ani din provincia Jiangsu, din estul Chinei, Chen a vrut să răspândească spiritul olimpic și să sprijine participanții de la Olimpiadă într-un mod inedit. Fermier de profesie, a lăsat totul în urmă și a pornit în călătorie pe o ricşă cu trei roți ornată cu fotografii făcute în fața unor monumente importante din țările pe care le-a vizitat. În drumul său spre Londra, el a întâmpinat greutăți din cauza inundațiilor din Thailanda și a temperaturilor de îngheț din Turcia. I s-a refuzat viza de Myanmar și a fost nevoit să pedaleze prin munții din Tibet.

Totul a început în anul 2008 la Beijing când a primit steagul de la ceremonia de închidere a JO de la primarul Londrei, Boris Johnson. Acesta l-a invitat pe Chen și la următoarea ediție a Olimpiadei. Chen nu a avut bilet dar a promis că va ajunge acolo. Călătoria sa a început în anul 2010 și a traversat tari precum Vietnam, Thailanda, Pakistan, Turcia, Iran, Italia, Malaezia și Franța, de unde a luat feribotul spre Marea Britanie.

Călătoria sa a fost finanțată de prieteni și necunoscuți din comunitățile chinezești, pe oriunde mergea. Este un mister cum a reușit să traverseze frontierele atâtor tari, cu toate acestea el are în pașaport toate vizele turistice necesare călătoriei inedite.

Pe site-ul YouTube exista chiar și un filmuleț cu el în Roma, înconjurat de trecători curioși.

Odată ajuns la Londra, dorința sa cea mare a fost de a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. După încheierea Jocurilor vrea să pornească în călătorie spre SUA, Canada și Brazilia.

Fotografiile sunt făcute în cartierul chinezesc din Londra.

                                                                                               

Londra Olimpică 2

Vizitați site-ul www.mediacbee.ro pentru a afla ultimele noutăți de la Londra pe perioada desfășurării Jocurilor Olimpice din această vară, de unde voi reveni cu informații proaspete.

 

În cadrul Festivalului Londrei 2012 au loc două expoziții remarcabile: la National Portret Gallery este prezentată colecția de peste 100 de portrete a celui mai mare portretist al ultimei decade, Lucian Freud. “Interpret fără egal al carnalului uman”  în viziunea Financial Times, acesta a vândut un tablou cu suma record de £22mil lui Roman Abramovich în anul 2008.

La galeria Tate Modern sunt reunite exponate controversate ale artistului Damien Hirst, în ceea ce se dorește a fi o expoziție spectaculară: un laborator farmaceutic cu mostre în mărime naturală, un craniu incrustat cu diamante cu un diamant mare în frunte ce simbolizează imposibilitatea morții fizice în mentalul uman și un rechin-tigru de 4,30m conservat într-un acvariu umplut cu formaldehidă.

Metamorfoza: Titian 2012 de la Royal Ballet și Național Gallery-  se focusează în jurul a trei lucrări aparținând lui Titian incluzând o importanță achiziție recentă. Acest proiect este susținut împreună cu trei noi spectacole de balet, fiecare inspirată de un tablou. Alături de originalele din muzeu vor fi expuse și lucrările artiștilor contemporani Chris Ofili și Mark Wallinger, inspirate după cele ale lui Titian.

La British Museum sunt expuse medaliile, proiectate de artistului britanic David Watkins. Acestea vor fi înmânate sportivilor câștigători de la Olimpiadă și de la Olimpiada Paralimpică. Medaliile au început să se înmâneze câștigătorilor începând cu Olimpiada din anul 1896. Pe avers este gravată zeița greacă Nike, zeița victoriei. Pe reversul medaliei este reprezentat stadionul iar cocarda reprezintă râul Tamisa.

Continuăm lista recordurilor cu maratonista Constantina Dita Tomescu care se antrenează pentru maratonul ce va avea o distanță de 42 de km și 195 de metri. Aceasta va avea fix 42 de ani și 195 de zile la data în care își va apăra titlul olimpic. Ea este și cea mai vârstnică medaliată cu aur la maraton, în 2008 avea 38 de ani.

România este pe locul 4 all-time la kaiac-canoe, cu un număr total de 34 de medalii, după Ungaria (71), Germania (55), Uniunea Sovietică (51).

Audiența generală estimată la festivitatea de deschidere este de 4 miliarde spectatori.

Peste 20.000 de ziariști vor fi la Londra pe perioada desfășurării JO.

Va urma 

 

Londra Olimpică

Vizitați site-ul www.mediacbee.ro pentru a afla ultimele noutăți de la Londra, pe perioada desfășurării Jocurilor Olimpice din această vară de unde voi reveni cu informații proaspete.

 

Au rămas câteva zile până la startul celui mai așteptat eveniment sportiv al acestei veri: a 30-a ediție a Jocurilor Olimpice de la Londra, o ediție ce bate numeroase recorduri.

Orașul este pentru a 3-a oară gazdă a Jocurilor Olimpice, primul a fost în 1908 urmat de ediția din 1948 și de cea din acest an.

Londra nu este numai Capitala Jocurilor în această vară, ci și Capitala Culturală a Lumii. Anul acesta se pune accent pe turismul cultural, în aceeași măsură în care se pune și pe cel sportiv.

Ambiția realizatorilor programelor culturale este realizarea celui mai grandios spectacol cultural al vremurilor noastre: Festivalul Londrei 2012. Acesta cuprinde o varietate largă de evenimente: de la carnaval, spectacole de circ, operă și concerte, la dans, expoziții de sculptură sau pictură. 

Aceste peste o mie de spectacole vor strânge în total aproximativ 10 milioane de oameni laolaltă. Majoritatea evenimentelor sunt în aer liber, ceea ce facilitează accesul publicului.

Printre evenimentele inedite din această vară, Londra îl celebrează pe Shakespeare prin turnee mondiale pe parcursul a patru luni. În cadrul acestei solii culturale, artiștii teatrului Globe întreprind un turneu mondial care s-a oprit și la București. Turneul cuprinde 37 de reprezentații în 37 de limbi.

În paralel cu programele oficiale ale organizatorilor, întreprinzătorii particulari mici și mari își aduc un aport substanțial prin organizarea de programe tematice, ce au rolul de a distra turiștii pe perioada desfășurării JO, acoperind tot teritoriul Regatului Unit.

Și lanțul McDonalds, prin contractul de exclusivitate, speră să atingă un record de încasări în valoare de 3,7 milioane de euro. Acesta este sponsor principal la a noua ediție consecutivă a JO iar contractul e valabil până în 2020.

Urmează: noi recorduri

De ce nu merg tinerii la biserică?

foto: Leno

Copilăria ţi-o petreci înconjurat de zâne şi super-eroi care salvează lumea cu puterile lor supranaturale. Când creşti îndeajuns de mare ca să înţelegi că acestea sunt doar personaje fictive, te îndrepţi spre alte surse care îţi oferă siguranţă sau rezolvarea problemelor.  La maturitate, când dai de greu  ajungi  să ceri ajutorul  prietenilor bazaţi, vrăjitoarelor  şi dacă nu e prea târziu, duhovnicului.

Astăzi vedem prea puţini tineri care să meargă la biserică cu bucurie. Unii sunt duşi de părinţi, bunici sau la sfârşit de an şcolar de profesoară, “pentru mărirea notei”, după cum spune Alexandra, elevă în clasa a 7-a. Ea merge împreună cu mama ei la biserică de Crăciun şi de Paşti, dar mai mult din obligaţie. “Îmi place la biserică, îmi place mirosul de tămâie. Mai merg cu mama când vrea să vorbească cu preotul, mă ia şi pe mine ca să nu fie singură. Eu m-am spovedit când eram mică, nu mai ştiu când.”

Acesta este unul din multele exemple de tineri care merg la biserică mai mult din obligaţie decât benevol. “Dacă e cald, e ştrand! Nu merg la biserică, ce să fac acolo? Miros toate babele a ceapă şi bârfesc mai ceva ca televizoru’. BabaTv, haha!”, e părerea unui tânăr de 23 de ani, îmbrăcat în haine largi şi cu o şapcă întoarsă pe cap. “M-am dus când eram mic, dar nu mai vreau. Mă plictisesc şi nu înţeleg nimic, în şcoala nu se face religie calumea, până într-a 8-a s-a făcut şi profa’ ne mai povestea câteceva fain..” spune el, aprobat de prietenul lui care e de părere că “dacă s-ar face educaţie religioasă în familie, oamenii ar fi mai buni”.

Astăzi, oamenii se raportează în mod pozitivist la viaţă, nu se gândesc că e un dumnezeu în viaţa lor şi cred că pot rezolva totul prin propria putere. 

Spiritualul este exclus din viaţa unora, în viaţa lor nu se simte nevoia de religios, nu există utilitatea spiritualităţii. Aceştia au propriile lor standarde iar când se află în pragul unor încercări limită, pe viaţă şi pe moarte, ajung să se întoarcă instinctiv la spiritualitate. Aceasta se întâmplă pentru o perioadă scurtă de timp, până trece problemă ori pentru tot restul vieţii. 

O alternativă la îndemâna tuturor sunt anunţurile din mica publicitate, ale fiicelor de vrăjitoare consacrate peste hotare sau ale altor ilustre necunoscute autohtone, ce promit leacuri pentru orice problemă în schimbul unor sume de bani. 

O victimă a “atotvindecatoarelor-fulger”  este şi tatăl lui Marian G., un tânăr de 26 de ani care şi-a pierdut locul de muncă din cauza dependenţelor de jocuri de noroc. Tatăl sau şi-a dat economiile la vrăjitoare, după care a acumulat datorii la cămătari, pentru împrumuturi neachitate. Marian este muncitor necalificat, lucrează unde i se oferă ocazia. Este divorţat şi are un fiu de patru ani. A lucrat ca brutar trei ani, după care a căzut în patima jocurilor de noroc şi a pariurilor sportive. Norocul i-a surâs numai pentru  un an şi jumătate, după care a ajuns să amaneteze pe rând aparatura electronică şi electrocasnică, după care şi-a vândut şi maşina, motiv pentru care a fost părăsit de familie. În disperare de cauză s-a dus să locuiască la părinţii lui. Ca să îl ajute financiar pe fiul său, părinţii lui Marian au făcut împrumuturi la bancă şi prieteni. Cum nu au reuşit să restituie datoriile, au apelat la ajutorul vrăjitoarelor, cu speranţa că “acest blestem  s-ar fi terminat într-o bună zi”. Astfel s-au înglodat în datorii, ajungând să dea la vrăjitoare din bijuterii  sau să le vândă. Singurul lucru pe care nu l-au vândut este “apartamentul de trei camere din Oradea, în care au rămas câteva piese de mobilier şi aragazul cumpărat cu primul salariu”.

Tatăl lui Marian a început să meargă la biserică, în încercarea de a se linişti şi de a găsi ajutor şi răspunsuri. “Nu simţeam nevoia unui dumnezeu în viaţa noastră. Ne gândeam că dacă ne străduim îndeajuns, o să rezolvăm cu tot. Tata s-a dus la biserică, unde a cunoscut pe cineva care a fost dispus să ne ajute, în schimbul lucratului câmpului. Am mers amândoi la muncă şi am început să ne redresăm financiar. Am ignorat partea spirituală până ne-am lovit de realitatea asta şi am început să mergem la biserică, ne rugăm şi citim şi din Biblie. Acum vorbesc cu fosta soţie şi cu băieţelul, mă bucur tare mult.”

Biserica 2.0

Exemple că acesta pot fi multe.  Indecizia derivă din necunoaştere. Ignorând fenomenul religios ajungem să fim confuzi şi să nu înţelegem semnificaţia a ceea ce este de fapt Dumnezeu. Tinerii nu vor să meargă la biserică din cauza slujbelor lungi şi plictisitoare, a “cântecelor bătrâneşti” şi profită de vremea frumoasă pentru a petrece timpul cu prietenii sau la calculator.

 “De Trinitas am auzit. E ca la biserică, numai că aici poţi schimba pe alt program dacă te plictiseşti”, e părerea unui tânăr de 23 de ani. “N-am răbdare să stau să-I ascult!”

Religia nu mai este atât de impersonală, Biserica se adresează  tinerilor prin programe radio/Tv adaptate intereselor lor şi pot fi urmărite şi pe Internet. Astfel, ei  nu mai au scuză că nu pot ajunge la biserică.

Ce i-ar face pe tineri să meargă la biserică?

Majoritatea celor chestionaţi au concluzionat că astăzi, dacă nu se face religie cu seriozitate în familie şi şcoli, sunt şanse să fie arătaţi cu degetul pentru comportamentul neadecvat pe care alţii ca ei  îl au.

Ei nu au nimic împotriva bisericilor dar mediul în care trăiesc nu se încurajează frecventarea bisericii. “Mă uit în ziar, la Tv, pe net şi ce văd? Se promovează alte valori. Non-valori care lansează moda sezonului în domeniul vacanţelor, al vestimentaţiei, al gadget-urilor. Nici mie nu îmi place asta, dar nu mă impulsionează nimic să mă schimb, vreau ceva tare, care să mă convingă să mă schimb, dar nu doar eu, ci toţi. Dacă Biserica face asta, mă schimb”, este dorinţa Mihaelei, elevă în clasa a 11-a.

Comoara din Adâncuri

foto: google

Stau pe marginea patului dublu din mijlocul camerei, ce este acoperit de o cuvertură portocalie. Lumina roşiatică a soarelui colorează încăperea într-un mod plăcut in jurul meu, parcă îi dă viaţă.  Pereţii sunt capitonaţi cu portrete de femei ce te privesc seducător din ramele lor: unele îmbrăcate retro, altele se mândresc cu coafurile pe care le au.

Acest puzzle de personaje se întinde pe tot peretele şi ocoleşte întrerupătorul şi rama uşii. Pe peretele alăturat sunt câteva rafturi cu cărţi de bucate cu diferite specifice tradiţionale. Dedesubtul lor, biroul sufocat de reviste parcă strigă să fie uşurat de povara pe care o susţine. Peretele opus este format în întregime de geamuri mari fumurii, care dezvăluie o suprafaţă largă a oraşului inundat de roşeaţa apusului. Maşinile arată ca nişte licurici, grăbite să ajungă la destinaţie. Ultimul perete este ocupat de un dulap de haine, de o oglindă înaltă până în tavan, de o chitară, mai sunt câteva ghivece cu flori plăcut parfumate şi o bicicletă agăţată în cleme pe perete.

Stăm faţă în faţă. De pe marginea scaunului mişcă energic dintr-un picior. Mâinile-i delicate deschid cu viteză o tabacheră veche din care scoate o ţigară subţire pe care o duce la buze. Pune tabachera pe-un picior şi cu cealaltă mână îşi face loc printre revistele răvăşite pe masă ca să ajungă la brichetă. Din reviste cad petice colorate şi uşor roase pe margini, decupate din paginile şifonate. După ce îşi aprinde ţigara, trage puternic din ea şi pentru câteva clipe reţine aerul în plămâni. Lasă capul pe spate şi dă drumul fumului pe gură, uşor. Arată de parcă ar fi luat o gură de oxigen într-un ocean agitat de-o furtună puternică.

Închid ochii în încercarea de a nu lăcrima din cauza fumului lăptos ce formează un zid între noi şi respir printre dinţi. Cu mâna dau la o parte neplăcută perdea albă din faţa mea. Caut să-i întâlnesc privirea. Se uită spre mine şi cu ochii de-un verde crud parcă mă întreabă de ce îi invadez cochilia în care se ascunde de atâta timp. Nici eu nu ştiu. Mă fascinează. Vreau să descopăr ce ascunde în spatele unei măşti cu care foarte mulţi sunt obişnuiţi. Vreau să şi-o dea jos şi ca să îi descopăr adevărata faţă. Toţi ascundem lucruri nebănuite un spatele unor aparenţe ce corespund criteriilor impuse de societate sau de grupurile din care facem parte. Asta vreau acum. Secretele unei persoane fascinante.

Geamul întredeschis lasă gălăgia oraşului să spargă tăcerea din cameră. Zgomotul de fundal se aude din ce în ce mai încet, îl acoperă un refren de chitară, venit parcă din vis. Mă uit în jur să văd de unde vine muzica, fără rezultat. Zâmbesc timid şi-i văd telefonul luminând în mână. Îl închide şi mă întreabă: “Acum că mi-ai văzut secretul, mai stai sau eşti prea speriată şi vrei să pleci?“ Zâmbeşte blând şi se joacă cu ţigara în colţul gurii.

El este Bogdan, student în anul 3 la Medicină. Dacă l-ai vedea, nu i-ai ghici hobby-urile. Este înalt şi bine făcut, poartă haine curate şi elegante iar când are o cămaşă uşor sifonata pe el, o poartă ca e “trendy”. Părul ciufulit nu îl ascultă niciodată şi se aranjează cum vrea el, “e mai rebel că stăpânul lui”. Ochii sticloşi te transpun în altă lume dacă zăboveşti mult privindu-i. Buzele ascund un zâmbet cuceritor pe care nu multă lume are norocul să-l vadă.

“Trebuie să facem cunoştinţă din nou, Leno. Până acum mă ştiai ca Bogdan, studentul la medicină din anul 3, cel care se plimba cu bicicleta prin oraş, căruia nu reuşeai să-i smulgi nici două cuvinte de timid ce era. Acum sunt Bogdan, studentul căruia îi place să se plimbe cu bicicleta la apus în parc. Îmi place să mănânc vată de zahăr pe băncuţa de lângă podul mare şi să privesc lumea. Ador fotografia, în special să aranjez eu modelele. Le machiez, le aranjez exact aşa cum îmi place să le văd şi cum le stă lor cel mai bine, până la cel mai mic detaliu. Le modelez ca un sculptor, le fardez ca un pictor iar portretele ies ca nişte opere create de Dumnezeu.”

Privesc întrebătoare spre biroul plin de foi şi reviste. “Arta ce-ţi bucură papilele gustative! Cumpăr reviste culinare sau cărţi cu specificul local oriunde mă duc prin lume. Am distrus revistele mamei decupând reţete din ele. Încă le caută, nu ştie că-s la mine, hehe.”

Pe Bogdan l-am întâlnit de mai multe ori, cu diferite ocazii. Prima oară l-am văzut în faţa Ateneului Român, pe scări, pierdut în gândurile lui. Altă dată l-am văzut în grupul meu de prieteni, studenţi şi ei la medicină. Când am făcut cunoştinţă era la timid şi încerca să mă evite. Amicii lui îl luau la restaurant cu ei ca să îşi lărgească cercul de prieteni, iar el venea cu ei la întâlniri “pentru pasiunea pentru bucătăria internaţională”. Au trecut câţiva ani de atunci. Cum am ajuns acum, aici? Pasiunile comune ne-au unit drumurile de nenumărate ori.

Cu paşi grei se îndreaptă spre chitara rezemată de perete şi o ia uşor. Se aşează pe covor şi începe să ciupească corzile într-un ritm vesel. Oftează cu melancolie şi priveşte pe geam agitaţia de afară. “Câte simţuri, atâtea pasiuni.. Tata râde de mine, zice că nu-s bărbat. Mi-a aruncat de câteva ori ghivecele, nervos că dau banii pe “buruieni aromate” în loc să ies cu fetele în oraş. N-au scăpat nici zambilele de el. De chitară nu a zis nimic, chiar el mi-a luat-o de ziua mea, la paişpe’ ani. Talentul culinar e moştenit de la mama, şi e mândră de mine. Câteodată mă dă la o parte de la aragaz, că „treaba asta-i de femei“, eu să fac altceva. Pasiunea pentru frumos se reflectă şi în styling, îmi place să le transform pe fete în zeiţe ale frumuseţii. Şi le fotografiez. Le împodobesc cu bijuterii, sclipici sau mărgele pe pielea fină acoperită de o rochie subţire.. ţi-e mai mare dragul să le priveşti.“

Îl ascult fascinată de felul în care  povesteşte. Îmi transmite bucuria adusă de fiecare lucru pe care-l face cu-o pasiune înflăcărată. E dovada unui om ce are curajul să-şi îndeplinească visul şi de a lupta pentru el, în ciuda piedicilor pe care le întâmpină. Părinţii lui l-au forţat să urmeze facultatea de medicină ca să nu aibă probleme financiare în viitor. Lui Bogdan nu îi displace ideea de a fi medic, nu vrea să îşi supere părinţii dar vrea să îşi urmeze visele. Cazuri similare a întâlnit şi la colegii lui care nu îşi trăiesc visul, nu găsesc bucurie în ceea ce fac şi marginalizează pe cei care au curajul de a fi diferiţi. Bogdan a fost dat la o parte foarte mult timp dar a avut norocul de a avea prieteni care l-au acceptat aşa cum e el, “fetiţa familiei”, după cum e caracterizat de părinţii lui şi l-au ajutat să nu îşi piardă încrederea în sine.

“Nu mă întreba de fete. Despre ele vorbim altă dată, acum hai să te servesc cu o delicatesă franţuzească. Te lingi pe degete, nu alta!”

Fiecare din noi ascunde câteceva. Acum încep să pun cap la cap lucrurile şi formez în minte un tablou ce-l descrie pe acest tânăr cât mai bine şi regăsesc în el un şablon întâlnit în multe alte persoane. Aparenţele înşală mult, visele devin irealizabile dacă le ignori şi ajungi să îţi consumi viaţa făcând lucruri care nu îţi plac. Îmbătrâneşti cu o tristeţe în suflet şi nu îţi dai seama de ea. Îţi direcţionezi copilul spre hobby-urile tale ca să îţi îndeplinească visul  pe care tu nu l-ai trăit.

Nu lăsa timpul să treacă, îndrăzneşte să iti trăieşti visul ca să îţi umpli inima de fericire, fii vesel şi puterea de a te bucura din orice lucru mărunt va veni mai uşor.

Eşti ceea ce mănânci?

(Dacă am fi ceea ce mâncăm, am fi nişte monştri...)

photo: ehow.com

„Mi-e aşa o foameeee.. c-aş mânca un elefant! “ Ţi-e cunoscută expresia? Chiar ai mânca un elefant? Mai degrabă ai mânca un porc, nu? Dar cât sau ce din acel animal? Probabil mănânci mai mult decât ţi-ai dori din el.

În galantarele luminate de reclame multicolore vedem expuse mezeluri şi lactate cu un aspect perfect, ce emană un miros îmbietor în jur şi ne ispitesc să le cumpărăm mai ales că sunt la reducere sau oferite spre degustare.

Oare cât de sănătoase sunt acestea?

În urma unor analize de laborator comandate de un trust de presă din România, s-a constatat că mâncarea pe care o cumpărăm este contrafăcută, în proporţii îngrijorătoare.

Un produs este cu atât mai sănătos, cu cât termenul de valabilitate este mai scurt. E-urile îi menţin culoarea şi aspectul nealterat, măresc perioada de valabilitate firească pentru respectivul produs şi opresc dezvoltarea unor proprietăţi ce apar în cazul alterării lui.

Astfel, produsul este forţat să crească şi nu are timp să se dezvolte normal iar calităţile nutritive lipsesc cu desăvârşire.

De ce se înghesuie lumea la produsele ieftine?

Produsele contrafăcute sunt mai ieftine. Ele dau senzaţia de saţietate dar nu hrănesc iar glutamatul si alti potenţiatori de gust crează dependentă. Etichetele oferă informaţii incomplete şi ambigue, din care înţelegem prea puţin. Un secret ar fi că parizerul de pui conţine 5% carne de pui şi restul este o compoziţie impresionantă de şorici, carne dezosată mecanic, untură, pieliţă de pasăre, măruntaie şi alte resturi de porc.

Mezelurile conţin o cantitate considerabilă de apă, care e reţinută cu ajutorul unui extras din alge marine: caragenan (E407) şi sare.

"Carnea dezosată mecanic conţine oase pisate. Are mult fosfor şi împiedică fixarea calciului cauzând osteoporoză şi la tineri. “ - GHE. MENCINICOPSCHI, specialist în alimentaţie

Se spune că lactatele sunt o sursă de sănătate curată şi la îndemână dar s-a dovedit că la unele produse s-a depăşit cantitatea maximă de apă admisă, iar procentul de lapte nu depăşeşte 5%. Alt exemplu este brânza din comerţ ce conţine în cel mai fericit caz 10% lapte, restul fiind amestecuri de uleiuri vegetale sau hidrogenate.

Mesajele de pe etichete sunt interpretabile

Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor semnalează că etichetele de pe alimente sunt interpretabile. Cele pe care scrie “cu gust de” conţin un procentaj mic din respectivul ingredient iar jumătate din acea cantitate este un amestec de sorici şi slănină.

Aditivii alimentari sunt împărţiţi în 24 de categorii. Cele mai răspândite sunt: îndulcitorii care înlocuiesc zahărul, coloranţii care dau culoarea apetisantă, acidifianţii care dau un gust acid, corectorii de aciditate care cresc sau diminuează aciditatea, emulsificatorii care asigură un amestec omogen din apă şi grăsimi alimentare şi conservanţii care împiedică alterarea.

 Din rezultatele testelor a reieşit că parizerul de porc conţine carne de porc în proporţie de 50% şi emulsie de şoric fierte şi vopsite cu carmin, brânza topită cu caşcaval conţine 30% brânză, 23% caşcaval, apă, amidon şi unt; şunca mozaic e produsă din carne de porc cu gust "îmbunătăţit", pateul de porc are 25% ficat de porc, slănină, apă, gumă xantan iar caşcavalul feliat nu conţine brânză şi este făcut pe bază de uleiuri vegetale şi cazeină.

RELIGIA SCOASĂ ÎN STRADĂ, ÎN CENTRUL ISTORIC AL BUCUREŞTIULUI

Într-o perioadă încărcată de mesaje spirituale creştine s-au întrecut instituţii culturale, mass-media şi creştinismul de toate denominaţiunile care au fost precedate şi de Paştele evreiesc.
 Ineditul manifestării din Vinerea Mare introduce o nouă tradiţie în seria acestor evenimente care se petrec an de an cu ocazia Sărbătorilor Pascale.


Astfel se aduce mesajul răstignirii Mântuitorului mai aproape de sufletul omului care în această perioadă cumpără furibund din magazine pentru ca sărbătoarea să fie cât mai îmbelşugată,  ce uită adesea cine este sărbătoritul.


70 de actori profesionişti au repus în scenă, în plină stradă, Golgota. Dan Leş L-a interpretat pe Isus şi Maia Morgenstern a fost în rolul deja clasic al Fecioarei Maria.Costumele şi evenimentele redate conform Scripturii au transpus privitorii în atmosfera Patimilor lui Cristos de acum 2.000 de ani.


Scenele de un realism şi un dramatism magistral au adus lacrimi în ochii multora, oamenii au retrăit cu sufletul scenele crucificării. Reacţiile erau diferite: pe când unii asistau pasivi încercând să rămână detaşaţi, alţii, pătrunşi de mesaj, cereau înlăcrimaţi “soldaţilor” să îl biciuiască mai blând pe actorul din rolul lui Isus.

Pe fundalul slujbei bisericii Sf. Anton din apropierea ruinelor Palatului Domnesc unde avea loc crucificarea, s-a rostit rugăciunea Tatăl Nostru de toţi cei prezenţi, la îndemnul unuia din actori.

Când istoria şi tradiţiile sunt neîngrădite (I)

foto: Lenore

  Gerul mă loveşte în faţă când ies din autocar. Este ora 4:30, strada este pustie şi udă. Mă aflu în autogara din Aachen- Germania, unde staţionează încă două autocare în care se zgribulesc călătorii de frig. Cu un geamantan într-o mână şi cu rucsacul cu aparatul de fotografiat în spate, îmi încep aventura culturală şi culinară într-o ţară despre care ştiu prea puţine pentru câte poveşti minunate ascunde. E abia jumătatea lui Iulie, dar miroase a toamnă. Sunt cam opt grade, bănuiesc... Îmi ridic gulerul și trag fermoarul gecii. O iau agale pe aleea dintre blocuri. Ajunsă în staţia autobuzului care mă va duce la destinaţie, observ cât de curate sunt străzile. Este minunat să priveşti în jurul tău şi să vezi cât de îngrijit este totul. Gardurile vii sunt tunse milimetric şi florile din spaţiile verzi au un miros dulceag, bicicletele parcate în spaţiile special amenajate nu sunt vandalizate şi strada udă de ploaie este ca o pârtie de cleştar ce o ia la vale, către centru.

Călătoria către centru nu durează mult, când ajung în staţie sar din autobuz şi mă uit în jur. Totul este minunat. Răsăritul soarelui colorează clădirea de-un gri murdar a domului într-o nuanţă de orange ce îl transformă dintr-o clădire cu 6 stiluri arhitectonice diferite într-o clădire impunătoare prin toate elementele decorative care o acoperă, plăcută privirii.

Străzile se animă de oamenii grăbiţi, care în drum spre servici se opresc la cafenelele şi braseriile ce inundă străzile cu miros de cornuri coapte şi cafea proaspăt măcinată.

Trec pe lângă ele, urc străduţa ce mă conduce către muzeu de presă care se afla în vecinătatea clădirii unde a fost primul sediu Reuters din lume. De pe acoperişul acestei case, Paul Julius Reuter a trimis ştiri către Bruxelles prin porumbei călători, acesta fiind primul schimb de ştiri din lume, în anul 1850.

Merg mai departe. Drumul pietruit străbate oraşul în serpentine, descoperind la fiecare pas clădiri ce par a fi scoase din poveşti, cu stucaturi unice şi picturi viu colorate.

Scot din buzunarul jachetei o hartă mototolită şi caut pe ea drumul cel mai scurt către biroul de informare pentru turişti, pentru a întâlni ghidul ce îmi va prezenta oraşul.

Trebuie să ajung în centru, lângă “Elisenbrunnen”, o fântână din care curge apă termală, descoperită în secolul 1. E.n, când a fost fondat oraşul de către armatele romane, care au construit băile militare de aici. Astfel a aparut denumirea oraşului, “Bad Aachen”, “Aix-la-Chapelle” (franceză) sau “Aquisgranum” (latină). 

foto: google.com

O iau din loc şi caut cu privirea turla clădirii Primăriei, de care am auzit câteva poveşti. “Aachen a fost oraşul de încoronare a 30 de împărați ai Sfântului Imperiu Roman între anii 813 și 1531” – aud o voce din spatele meu. Mă întorc şi văd un bărbat venind spre mine, îmbrăcat în negru din cap până în picioare, o persoană interesantă aş putea spune. Nu seamănă cu cei din jur, se distinge de ei prin bascul pe care îl poartă pe o ureche şi vorbeşte romană. Este singurul ghid al Aachen-uli care este de naţionalitate romană şi care-i cunoaşte istoria mai bine decât mulţi locuitori. “Cele mai mari imagini istorice ale Romantismului sunt frescele artistului Alfred Rethel care se află în sala de încoronare a Primăriei. Acestea redau imagini din viaţa lui Carol cel Mare dar şi pe romani descoperind izvoarele termale, în locaţia unde se află la ora actuală acest oraş”. Fascinată mă uit în sus spre clădirea la care am ajuns în câteva minute parcă plutind, imaginându-mi ceremoniile de încoronare fastuoase la auzul celor povestite de ghid.

După turul făcut în minunata clădire ne îndreptăm spre “Lousberg”, punctul ce mai înalt al oraşului, de unde putem vedea împrejurimile. Privind în zare, văd locul pentru care am venit aici: 5 km mă despart de punctul de joncţiune al celor trei graniţe ale Germaniei, Olandei şi Belgiei: Labirintul din “Der Dreiländerpunkt” (punctul celor trei ţări)- cel mai înalt punct al Olandei. Acest labirint este un labirint viu, în care o dată intrat, trebuie să parcurgi toate traseele ca să poţi ieşi din el.

Drumul către labirint se poate face cu autobuzul sau pe jos şi este foarte interesant deoarece străbate pădurea până la destinaţie. Cum nu există graniţe între cele trei ţări, acestea sunt marcate cu o linie albă vopsită pe asfalt şi pot fi confundate cu marcajele rutiere. Partea stângă a străzii se află în Germania şi cea dreaptă în Olanda. Trotuarele de pe partea germană sunt gri, cele olandeze sunt roşii. Îţi dai seama în ce ţară te aflii doar privind la numărul de înmatriculare al maşinilor sau la culoarea pavajului.

Înainte de a intra în labirint ne potolim foamea cu o specialitate olandeză, “Matjesherring”, o specialitate de hering ce se serveşte crudă, alături de ceapă albă şi pâine de graham.

După această masă consistentă si delicioasă ne îndreptăm către labirintul la care îmi este gândul de când am pus piciorul pe pământ nemţesc. Ajunsă la poartă, trag aer în piept, împing bariera de la intrare şi pătrund înăuntru... (va urma)                                                                       

                                                        

De la şase la zero în cinci etape

foto: Lenore

 Au început înscrierile pentru clasa pregătitoare, subiect controversat în rândul părinţilor care trebuie să îşi înscrie copiii în “clasa zero”. Sunt cinci etape de înscriere, prima a fost între 5-16 martie. Ultima etapă de înscriere are loc între 11-18 mai, pentru locurile rămase libere.

 

 A fost adoptată legea care introduce clasa pregătitoare în învăţământul primar, unde copii vor învăţa norme de conduită, reguli de politeţe, de comunicare şi dezvoltare a personalităţii. Potrivit Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului (MECTS), disciplinele studiate în clasa pregătitoare sunt: Comunicare în Limba Maternă, Educaţie pentru Societate, Dezvoltare Personală, Religie, Matematică şi Explorarea Mediului, Tehnologii de Informare şi Comunicare (jocul cu calculatorul), Educaţie Fizică şi Sport, Muzica şi Mişcare, Arte Vizuale şi Lucru Manual.

În Uniunea Europeană, investiţia în educaţia timpurie este ceva normal. Ţări ca Belgia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia şi Portugalia au introdus clasa pregătitoare pentru elevii cu vârsta de 6 ani. Anglia, Scoţia, Olanda pentru cei de 5 ani şi Luxemburg şi Irlanda de Nord pentru cei de 4 ani.

În Bucureşti, introducerea clasei pregătitoare nu a fost privită cu ochi buni de majoritatea părinţilor care au dat în judecată MECTS. Câteva din motivele invocate sunt dreptul elevului de a-şi alege şcoala dar şi că trebuie să îşi schimbe domiciliul pentru a figura pe străzile arondate şcolilor dorite.

O procedură întâlnită în înscrierile pentru clasa întâi este cotizarea financiară a părinţilor, la învăţătorii ce urmează să le testeze copiii. Mădălina D., mămică a unui băieţel de şase ani, declară că e tare bucuroasă de această reformă şi este sigură că el va prinde un loc la şcoală dorită. Pentru Mihai B. singura dificultatea întâmpinată a constat în dobândirea vizei de flotant la o adresă acceptabilă.

Situaţia din provincie

  Legat de noile reforme din învăţământ, ne-am interesat de demersul înscrierilor la şcoala Dimitrie Cantemir cu clasele I-VIII din Oradea şi de părerea celor implicaţi.

Din scurta întrevedere cu dna. Teodora Codău, directoarea şcolii, am aflat că înscrierea a decurs normal. Părinţii ştiind procedura, nu au existat nereguli de vreun fel. Din cele 100 de locuri disponibile, în prima săptămană s-au înscris 13 elevi. Locurile din grădiniţe sunt supraîncărcate, ei pot fi primiţi la şcoală.

Cadrele didactice care vor preda la această clasă vor parcurge câteva cursuri de formare pe perioada verii. In toamnă, şcoala fi bine organizată. Profesorii vor intra prin concurs.

            România se află în urma multor ţări europene. Situaţia tristă din învăţământul românesc este cu atât mai vizibilă cu cât distanţa de centrele mari de învăţământ (din oraşe) este mai mare. În ciuda faptului că unităţile de învăţământ superior se înmulţesc foarte mult, în mod paradoxal, multe şcoli primare şi generale au dispărut din zonele rurale, făcând accesul la învăţământ din ce în ce mai dificil pentru elevii din provincie. Multe zone au rămas ne electrificate în ultimii 20 de ani, făcând accesul la informaţie şi internet imposibile.

 Soluţii la îndemâna tuturor

            Într-o ţară ce geme de posibilităţi pentru îmbunătăţirea economiei naţionale prin agricultura ce se poate folosi de cele minimum 800.000 de hectare de pământ nelucrate, conform ultimelor date ale Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), interesul pentru exploatarea acestei resurse este minim. Dacă s-ar specula potenţialul agricol, România ar putea deveni un furnizor important de hrană pe timp de criză.

O soluţie ar fi reconversia profesională şi dinamismul pieţii locurilor de muncă care să reorienteze omul la locul potrivit cu reducerea şomajului sau ajutoarelor sociale mai ales în condiţiile în care Uniunea Europeană susţine cu fonduri aceste măsuri.

Se discută la ora actuală despre reorganizarea învăţământului profesional. Voci pesimiste sau lipsite de informaţie aşteaptă în continuare ca Guvernul să îşi asume răspunderea susţinerii sociale a oamenilor care nu produc nimic deşi ar putea, fără să ia nicio măsură personală.

Contează mai puţin ce faci dacă obţii excelenţă în lucrul respectiv. Cu toţii am auzit de genialul Brâncuşi, care, pornind dintr-o şcoală de meserii reprezintă unul dintre reperele mondiale în artă.

              Deşi există probleme organizatorice recunoscute mai ales de părinţi (programul se termină la 11:30 şi este greu de luat copilul de la şcoală sau faptul că există elevi care fac 3km până la şcoală, lucru inadmisibil la această vârstă), trebuie luate în considerare şi părţile bune ale acestei clase pregătitoare, care orientează mai repede copii şi le descoperă mai repede abilităţile pentru intrarea în clasa întâi.