De ce nu merg tinerii la biserică?

foto: Leno

Copilăria ţi-o petreci înconjurat de zâne şi super-eroi care salvează lumea cu puterile lor supranaturale. Când creşti îndeajuns de mare ca să înţelegi că acestea sunt doar personaje fictive, te îndrepţi spre alte surse care îţi oferă siguranţă sau rezolvarea problemelor.  La maturitate, când dai de greu  ajungi  să ceri ajutorul  prietenilor bazaţi, vrăjitoarelor  şi dacă nu e prea târziu, duhovnicului.

Astăzi vedem prea puţini tineri care să meargă la biserică cu bucurie. Unii sunt duşi de părinţi, bunici sau la sfârşit de an şcolar de profesoară, “pentru mărirea notei”, după cum spune Alexandra, elevă în clasa a 7-a. Ea merge împreună cu mama ei la biserică de Crăciun şi de Paşti, dar mai mult din obligaţie. “Îmi place la biserică, îmi place mirosul de tămâie. Mai merg cu mama când vrea să vorbească cu preotul, mă ia şi pe mine ca să nu fie singură. Eu m-am spovedit când eram mică, nu mai ştiu când.”

Acesta este unul din multele exemple de tineri care merg la biserică mai mult din obligaţie decât benevol. “Dacă e cald, e ştrand! Nu merg la biserică, ce să fac acolo? Miros toate babele a ceapă şi bârfesc mai ceva ca televizoru’. BabaTv, haha!”, e părerea unui tânăr de 23 de ani, îmbrăcat în haine largi şi cu o şapcă întoarsă pe cap. “M-am dus când eram mic, dar nu mai vreau. Mă plictisesc şi nu înţeleg nimic, în şcoala nu se face religie calumea, până într-a 8-a s-a făcut şi profa’ ne mai povestea câteceva fain..” spune el, aprobat de prietenul lui care e de părere că “dacă s-ar face educaţie religioasă în familie, oamenii ar fi mai buni”.

Astăzi, oamenii se raportează în mod pozitivist la viaţă, nu se gândesc că e un dumnezeu în viaţa lor şi cred că pot rezolva totul prin propria putere. 

Spiritualul este exclus din viaţa unora, în viaţa lor nu se simte nevoia de religios, nu există utilitatea spiritualităţii. Aceştia au propriile lor standarde iar când se află în pragul unor încercări limită, pe viaţă şi pe moarte, ajung să se întoarcă instinctiv la spiritualitate. Aceasta se întâmplă pentru o perioadă scurtă de timp, până trece problemă ori pentru tot restul vieţii. 

O alternativă la îndemâna tuturor sunt anunţurile din mica publicitate, ale fiicelor de vrăjitoare consacrate peste hotare sau ale altor ilustre necunoscute autohtone, ce promit leacuri pentru orice problemă în schimbul unor sume de bani. 

O victimă a “atotvindecatoarelor-fulger”  este şi tatăl lui Marian G., un tânăr de 26 de ani care şi-a pierdut locul de muncă din cauza dependenţelor de jocuri de noroc. Tatăl sau şi-a dat economiile la vrăjitoare, după care a acumulat datorii la cămătari, pentru împrumuturi neachitate. Marian este muncitor necalificat, lucrează unde i se oferă ocazia. Este divorţat şi are un fiu de patru ani. A lucrat ca brutar trei ani, după care a căzut în patima jocurilor de noroc şi a pariurilor sportive. Norocul i-a surâs numai pentru  un an şi jumătate, după care a ajuns să amaneteze pe rând aparatura electronică şi electrocasnică, după care şi-a vândut şi maşina, motiv pentru care a fost părăsit de familie. În disperare de cauză s-a dus să locuiască la părinţii lui. Ca să îl ajute financiar pe fiul său, părinţii lui Marian au făcut împrumuturi la bancă şi prieteni. Cum nu au reuşit să restituie datoriile, au apelat la ajutorul vrăjitoarelor, cu speranţa că “acest blestem  s-ar fi terminat într-o bună zi”. Astfel s-au înglodat în datorii, ajungând să dea la vrăjitoare din bijuterii  sau să le vândă. Singurul lucru pe care nu l-au vândut este “apartamentul de trei camere din Oradea, în care au rămas câteva piese de mobilier şi aragazul cumpărat cu primul salariu”.

Tatăl lui Marian a început să meargă la biserică, în încercarea de a se linişti şi de a găsi ajutor şi răspunsuri. “Nu simţeam nevoia unui dumnezeu în viaţa noastră. Ne gândeam că dacă ne străduim îndeajuns, o să rezolvăm cu tot. Tata s-a dus la biserică, unde a cunoscut pe cineva care a fost dispus să ne ajute, în schimbul lucratului câmpului. Am mers amândoi la muncă şi am început să ne redresăm financiar. Am ignorat partea spirituală până ne-am lovit de realitatea asta şi am început să mergem la biserică, ne rugăm şi citim şi din Biblie. Acum vorbesc cu fosta soţie şi cu băieţelul, mă bucur tare mult.”

Biserica 2.0

Exemple că acesta pot fi multe.  Indecizia derivă din necunoaştere. Ignorând fenomenul religios ajungem să fim confuzi şi să nu înţelegem semnificaţia a ceea ce este de fapt Dumnezeu. Tinerii nu vor să meargă la biserică din cauza slujbelor lungi şi plictisitoare, a “cântecelor bătrâneşti” şi profită de vremea frumoasă pentru a petrece timpul cu prietenii sau la calculator.

 “De Trinitas am auzit. E ca la biserică, numai că aici poţi schimba pe alt program dacă te plictiseşti”, e părerea unui tânăr de 23 de ani. “N-am răbdare să stau să-I ascult!”

Religia nu mai este atât de impersonală, Biserica se adresează  tinerilor prin programe radio/Tv adaptate intereselor lor şi pot fi urmărite şi pe Internet. Astfel, ei  nu mai au scuză că nu pot ajunge la biserică.

Ce i-ar face pe tineri să meargă la biserică?

Majoritatea celor chestionaţi au concluzionat că astăzi, dacă nu se face religie cu seriozitate în familie şi şcoli, sunt şanse să fie arătaţi cu degetul pentru comportamentul neadecvat pe care alţii ca ei  îl au.

Ei nu au nimic împotriva bisericilor dar mediul în care trăiesc nu se încurajează frecventarea bisericii. “Mă uit în ziar, la Tv, pe net şi ce văd? Se promovează alte valori. Non-valori care lansează moda sezonului în domeniul vacanţelor, al vestimentaţiei, al gadget-urilor. Nici mie nu îmi place asta, dar nu mă impulsionează nimic să mă schimb, vreau ceva tare, care să mă convingă să mă schimb, dar nu doar eu, ci toţi. Dacă Biserica face asta, mă schimb”, este dorinţa Mihaelei, elevă în clasa a 11-a.