De ce nu merg tinerii la biserică?

foto: Leno

Copilăria ţi-o petreci înconjurat de zâne şi super-eroi care salvează lumea cu puterile lor supranaturale. Când creşti îndeajuns de mare ca să înţelegi că acestea sunt doar personaje fictive, te îndrepţi spre alte surse care îţi oferă siguranţă sau rezolvarea problemelor.  La maturitate, când dai de greu  ajungi  să ceri ajutorul  prietenilor bazaţi, vrăjitoarelor  şi dacă nu e prea târziu, duhovnicului.

Astăzi vedem prea puţini tineri care să meargă la biserică cu bucurie. Unii sunt duşi de părinţi, bunici sau la sfârşit de an şcolar de profesoară, “pentru mărirea notei”, după cum spune Alexandra, elevă în clasa a 7-a. Ea merge împreună cu mama ei la biserică de Crăciun şi de Paşti, dar mai mult din obligaţie. “Îmi place la biserică, îmi place mirosul de tămâie. Mai merg cu mama când vrea să vorbească cu preotul, mă ia şi pe mine ca să nu fie singură. Eu m-am spovedit când eram mică, nu mai ştiu când.”

Acesta este unul din multele exemple de tineri care merg la biserică mai mult din obligaţie decât benevol. “Dacă e cald, e ştrand! Nu merg la biserică, ce să fac acolo? Miros toate babele a ceapă şi bârfesc mai ceva ca televizoru’. BabaTv, haha!”, e părerea unui tânăr de 23 de ani, îmbrăcat în haine largi şi cu o şapcă întoarsă pe cap. “M-am dus când eram mic, dar nu mai vreau. Mă plictisesc şi nu înţeleg nimic, în şcoala nu se face religie calumea, până într-a 8-a s-a făcut şi profa’ ne mai povestea câteceva fain..” spune el, aprobat de prietenul lui care e de părere că “dacă s-ar face educaţie religioasă în familie, oamenii ar fi mai buni”.

Astăzi, oamenii se raportează în mod pozitivist la viaţă, nu se gândesc că e un dumnezeu în viaţa lor şi cred că pot rezolva totul prin propria putere. 

Spiritualul este exclus din viaţa unora, în viaţa lor nu se simte nevoia de religios, nu există utilitatea spiritualităţii. Aceştia au propriile lor standarde iar când se află în pragul unor încercări limită, pe viaţă şi pe moarte, ajung să se întoarcă instinctiv la spiritualitate. Aceasta se întâmplă pentru o perioadă scurtă de timp, până trece problemă ori pentru tot restul vieţii. 

O alternativă la îndemâna tuturor sunt anunţurile din mica publicitate, ale fiicelor de vrăjitoare consacrate peste hotare sau ale altor ilustre necunoscute autohtone, ce promit leacuri pentru orice problemă în schimbul unor sume de bani. 

O victimă a “atotvindecatoarelor-fulger”  este şi tatăl lui Marian G., un tânăr de 26 de ani care şi-a pierdut locul de muncă din cauza dependenţelor de jocuri de noroc. Tatăl sau şi-a dat economiile la vrăjitoare, după care a acumulat datorii la cămătari, pentru împrumuturi neachitate. Marian este muncitor necalificat, lucrează unde i se oferă ocazia. Este divorţat şi are un fiu de patru ani. A lucrat ca brutar trei ani, după care a căzut în patima jocurilor de noroc şi a pariurilor sportive. Norocul i-a surâs numai pentru  un an şi jumătate, după care a ajuns să amaneteze pe rând aparatura electronică şi electrocasnică, după care şi-a vândut şi maşina, motiv pentru care a fost părăsit de familie. În disperare de cauză s-a dus să locuiască la părinţii lui. Ca să îl ajute financiar pe fiul său, părinţii lui Marian au făcut împrumuturi la bancă şi prieteni. Cum nu au reuşit să restituie datoriile, au apelat la ajutorul vrăjitoarelor, cu speranţa că “acest blestem  s-ar fi terminat într-o bună zi”. Astfel s-au înglodat în datorii, ajungând să dea la vrăjitoare din bijuterii  sau să le vândă. Singurul lucru pe care nu l-au vândut este “apartamentul de trei camere din Oradea, în care au rămas câteva piese de mobilier şi aragazul cumpărat cu primul salariu”.

Tatăl lui Marian a început să meargă la biserică, în încercarea de a se linişti şi de a găsi ajutor şi răspunsuri. “Nu simţeam nevoia unui dumnezeu în viaţa noastră. Ne gândeam că dacă ne străduim îndeajuns, o să rezolvăm cu tot. Tata s-a dus la biserică, unde a cunoscut pe cineva care a fost dispus să ne ajute, în schimbul lucratului câmpului. Am mers amândoi la muncă şi am început să ne redresăm financiar. Am ignorat partea spirituală până ne-am lovit de realitatea asta şi am început să mergem la biserică, ne rugăm şi citim şi din Biblie. Acum vorbesc cu fosta soţie şi cu băieţelul, mă bucur tare mult.”

Biserica 2.0

Exemple că acesta pot fi multe.  Indecizia derivă din necunoaştere. Ignorând fenomenul religios ajungem să fim confuzi şi să nu înţelegem semnificaţia a ceea ce este de fapt Dumnezeu. Tinerii nu vor să meargă la biserică din cauza slujbelor lungi şi plictisitoare, a “cântecelor bătrâneşti” şi profită de vremea frumoasă pentru a petrece timpul cu prietenii sau la calculator.

 “De Trinitas am auzit. E ca la biserică, numai că aici poţi schimba pe alt program dacă te plictiseşti”, e părerea unui tânăr de 23 de ani. “N-am răbdare să stau să-I ascult!”

Religia nu mai este atât de impersonală, Biserica se adresează  tinerilor prin programe radio/Tv adaptate intereselor lor şi pot fi urmărite şi pe Internet. Astfel, ei  nu mai au scuză că nu pot ajunge la biserică.

Ce i-ar face pe tineri să meargă la biserică?

Majoritatea celor chestionaţi au concluzionat că astăzi, dacă nu se face religie cu seriozitate în familie şi şcoli, sunt şanse să fie arătaţi cu degetul pentru comportamentul neadecvat pe care alţii ca ei  îl au.

Ei nu au nimic împotriva bisericilor dar mediul în care trăiesc nu se încurajează frecventarea bisericii. “Mă uit în ziar, la Tv, pe net şi ce văd? Se promovează alte valori. Non-valori care lansează moda sezonului în domeniul vacanţelor, al vestimentaţiei, al gadget-urilor. Nici mie nu îmi place asta, dar nu mă impulsionează nimic să mă schimb, vreau ceva tare, care să mă convingă să mă schimb, dar nu doar eu, ci toţi. Dacă Biserica face asta, mă schimb”, este dorinţa Mihaelei, elevă în clasa a 11-a.

Comoara din Adâncuri

foto: google

Stau pe marginea patului dublu din mijlocul camerei, ce este acoperit de o cuvertură portocalie. Lumina roşiatică a soarelui colorează încăperea într-un mod plăcut in jurul meu, parcă îi dă viaţă.  Pereţii sunt capitonaţi cu portrete de femei ce te privesc seducător din ramele lor: unele îmbrăcate retro, altele se mândresc cu coafurile pe care le au.

Acest puzzle de personaje se întinde pe tot peretele şi ocoleşte întrerupătorul şi rama uşii. Pe peretele alăturat sunt câteva rafturi cu cărţi de bucate cu diferite specifice tradiţionale. Dedesubtul lor, biroul sufocat de reviste parcă strigă să fie uşurat de povara pe care o susţine. Peretele opus este format în întregime de geamuri mari fumurii, care dezvăluie o suprafaţă largă a oraşului inundat de roşeaţa apusului. Maşinile arată ca nişte licurici, grăbite să ajungă la destinaţie. Ultimul perete este ocupat de un dulap de haine, de o oglindă înaltă până în tavan, de o chitară, mai sunt câteva ghivece cu flori plăcut parfumate şi o bicicletă agăţată în cleme pe perete.

Stăm faţă în faţă. De pe marginea scaunului mişcă energic dintr-un picior. Mâinile-i delicate deschid cu viteză o tabacheră veche din care scoate o ţigară subţire pe care o duce la buze. Pune tabachera pe-un picior şi cu cealaltă mână îşi face loc printre revistele răvăşite pe masă ca să ajungă la brichetă. Din reviste cad petice colorate şi uşor roase pe margini, decupate din paginile şifonate. După ce îşi aprinde ţigara, trage puternic din ea şi pentru câteva clipe reţine aerul în plămâni. Lasă capul pe spate şi dă drumul fumului pe gură, uşor. Arată de parcă ar fi luat o gură de oxigen într-un ocean agitat de-o furtună puternică.

Închid ochii în încercarea de a nu lăcrima din cauza fumului lăptos ce formează un zid între noi şi respir printre dinţi. Cu mâna dau la o parte neplăcută perdea albă din faţa mea. Caut să-i întâlnesc privirea. Se uită spre mine şi cu ochii de-un verde crud parcă mă întreabă de ce îi invadez cochilia în care se ascunde de atâta timp. Nici eu nu ştiu. Mă fascinează. Vreau să descopăr ce ascunde în spatele unei măşti cu care foarte mulţi sunt obişnuiţi. Vreau să şi-o dea jos şi ca să îi descopăr adevărata faţă. Toţi ascundem lucruri nebănuite un spatele unor aparenţe ce corespund criteriilor impuse de societate sau de grupurile din care facem parte. Asta vreau acum. Secretele unei persoane fascinante.

Geamul întredeschis lasă gălăgia oraşului să spargă tăcerea din cameră. Zgomotul de fundal se aude din ce în ce mai încet, îl acoperă un refren de chitară, venit parcă din vis. Mă uit în jur să văd de unde vine muzica, fără rezultat. Zâmbesc timid şi-i văd telefonul luminând în mână. Îl închide şi mă întreabă: “Acum că mi-ai văzut secretul, mai stai sau eşti prea speriată şi vrei să pleci?“ Zâmbeşte blând şi se joacă cu ţigara în colţul gurii.

El este Bogdan, student în anul 3 la Medicină. Dacă l-ai vedea, nu i-ai ghici hobby-urile. Este înalt şi bine făcut, poartă haine curate şi elegante iar când are o cămaşă uşor sifonata pe el, o poartă ca e “trendy”. Părul ciufulit nu îl ascultă niciodată şi se aranjează cum vrea el, “e mai rebel că stăpânul lui”. Ochii sticloşi te transpun în altă lume dacă zăboveşti mult privindu-i. Buzele ascund un zâmbet cuceritor pe care nu multă lume are norocul să-l vadă.

“Trebuie să facem cunoştinţă din nou, Leno. Până acum mă ştiai ca Bogdan, studentul la medicină din anul 3, cel care se plimba cu bicicleta prin oraş, căruia nu reuşeai să-i smulgi nici două cuvinte de timid ce era. Acum sunt Bogdan, studentul căruia îi place să se plimbe cu bicicleta la apus în parc. Îmi place să mănânc vată de zahăr pe băncuţa de lângă podul mare şi să privesc lumea. Ador fotografia, în special să aranjez eu modelele. Le machiez, le aranjez exact aşa cum îmi place să le văd şi cum le stă lor cel mai bine, până la cel mai mic detaliu. Le modelez ca un sculptor, le fardez ca un pictor iar portretele ies ca nişte opere create de Dumnezeu.”

Privesc întrebătoare spre biroul plin de foi şi reviste. “Arta ce-ţi bucură papilele gustative! Cumpăr reviste culinare sau cărţi cu specificul local oriunde mă duc prin lume. Am distrus revistele mamei decupând reţete din ele. Încă le caută, nu ştie că-s la mine, hehe.”

Pe Bogdan l-am întâlnit de mai multe ori, cu diferite ocazii. Prima oară l-am văzut în faţa Ateneului Român, pe scări, pierdut în gândurile lui. Altă dată l-am văzut în grupul meu de prieteni, studenţi şi ei la medicină. Când am făcut cunoştinţă era la timid şi încerca să mă evite. Amicii lui îl luau la restaurant cu ei ca să îşi lărgească cercul de prieteni, iar el venea cu ei la întâlniri “pentru pasiunea pentru bucătăria internaţională”. Au trecut câţiva ani de atunci. Cum am ajuns acum, aici? Pasiunile comune ne-au unit drumurile de nenumărate ori.

Cu paşi grei se îndreaptă spre chitara rezemată de perete şi o ia uşor. Se aşează pe covor şi începe să ciupească corzile într-un ritm vesel. Oftează cu melancolie şi priveşte pe geam agitaţia de afară. “Câte simţuri, atâtea pasiuni.. Tata râde de mine, zice că nu-s bărbat. Mi-a aruncat de câteva ori ghivecele, nervos că dau banii pe “buruieni aromate” în loc să ies cu fetele în oraş. N-au scăpat nici zambilele de el. De chitară nu a zis nimic, chiar el mi-a luat-o de ziua mea, la paişpe’ ani. Talentul culinar e moştenit de la mama, şi e mândră de mine. Câteodată mă dă la o parte de la aragaz, că „treaba asta-i de femei“, eu să fac altceva. Pasiunea pentru frumos se reflectă şi în styling, îmi place să le transform pe fete în zeiţe ale frumuseţii. Şi le fotografiez. Le împodobesc cu bijuterii, sclipici sau mărgele pe pielea fină acoperită de o rochie subţire.. ţi-e mai mare dragul să le priveşti.“

Îl ascult fascinată de felul în care  povesteşte. Îmi transmite bucuria adusă de fiecare lucru pe care-l face cu-o pasiune înflăcărată. E dovada unui om ce are curajul să-şi îndeplinească visul şi de a lupta pentru el, în ciuda piedicilor pe care le întâmpină. Părinţii lui l-au forţat să urmeze facultatea de medicină ca să nu aibă probleme financiare în viitor. Lui Bogdan nu îi displace ideea de a fi medic, nu vrea să îşi supere părinţii dar vrea să îşi urmeze visele. Cazuri similare a întâlnit şi la colegii lui care nu îşi trăiesc visul, nu găsesc bucurie în ceea ce fac şi marginalizează pe cei care au curajul de a fi diferiţi. Bogdan a fost dat la o parte foarte mult timp dar a avut norocul de a avea prieteni care l-au acceptat aşa cum e el, “fetiţa familiei”, după cum e caracterizat de părinţii lui şi l-au ajutat să nu îşi piardă încrederea în sine.

“Nu mă întreba de fete. Despre ele vorbim altă dată, acum hai să te servesc cu o delicatesă franţuzească. Te lingi pe degete, nu alta!”

Fiecare din noi ascunde câteceva. Acum încep să pun cap la cap lucrurile şi formez în minte un tablou ce-l descrie pe acest tânăr cât mai bine şi regăsesc în el un şablon întâlnit în multe alte persoane. Aparenţele înşală mult, visele devin irealizabile dacă le ignori şi ajungi să îţi consumi viaţa făcând lucruri care nu îţi plac. Îmbătrâneşti cu o tristeţe în suflet şi nu îţi dai seama de ea. Îţi direcţionezi copilul spre hobby-urile tale ca să îţi îndeplinească visul  pe care tu nu l-ai trăit.

Nu lăsa timpul să treacă, îndrăzneşte să iti trăieşti visul ca să îţi umpli inima de fericire, fii vesel şi puterea de a te bucura din orice lucru mărunt va veni mai uşor.

Eşti ceea ce mănânci?

(Dacă am fi ceea ce mâncăm, am fi nişte monştri...)

photo: ehow.com

„Mi-e aşa o foameeee.. c-aş mânca un elefant! “ Ţi-e cunoscută expresia? Chiar ai mânca un elefant? Mai degrabă ai mânca un porc, nu? Dar cât sau ce din acel animal? Probabil mănânci mai mult decât ţi-ai dori din el.

În galantarele luminate de reclame multicolore vedem expuse mezeluri şi lactate cu un aspect perfect, ce emană un miros îmbietor în jur şi ne ispitesc să le cumpărăm mai ales că sunt la reducere sau oferite spre degustare.

Oare cât de sănătoase sunt acestea?

În urma unor analize de laborator comandate de un trust de presă din România, s-a constatat că mâncarea pe care o cumpărăm este contrafăcută, în proporţii îngrijorătoare.

Un produs este cu atât mai sănătos, cu cât termenul de valabilitate este mai scurt. E-urile îi menţin culoarea şi aspectul nealterat, măresc perioada de valabilitate firească pentru respectivul produs şi opresc dezvoltarea unor proprietăţi ce apar în cazul alterării lui.

Astfel, produsul este forţat să crească şi nu are timp să se dezvolte normal iar calităţile nutritive lipsesc cu desăvârşire.

De ce se înghesuie lumea la produsele ieftine?

Produsele contrafăcute sunt mai ieftine. Ele dau senzaţia de saţietate dar nu hrănesc iar glutamatul si alti potenţiatori de gust crează dependentă. Etichetele oferă informaţii incomplete şi ambigue, din care înţelegem prea puţin. Un secret ar fi că parizerul de pui conţine 5% carne de pui şi restul este o compoziţie impresionantă de şorici, carne dezosată mecanic, untură, pieliţă de pasăre, măruntaie şi alte resturi de porc.

Mezelurile conţin o cantitate considerabilă de apă, care e reţinută cu ajutorul unui extras din alge marine: caragenan (E407) şi sare.

"Carnea dezosată mecanic conţine oase pisate. Are mult fosfor şi împiedică fixarea calciului cauzând osteoporoză şi la tineri. “ - GHE. MENCINICOPSCHI, specialist în alimentaţie

Se spune că lactatele sunt o sursă de sănătate curată şi la îndemână dar s-a dovedit că la unele produse s-a depăşit cantitatea maximă de apă admisă, iar procentul de lapte nu depăşeşte 5%. Alt exemplu este brânza din comerţ ce conţine în cel mai fericit caz 10% lapte, restul fiind amestecuri de uleiuri vegetale sau hidrogenate.

Mesajele de pe etichete sunt interpretabile

Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor semnalează că etichetele de pe alimente sunt interpretabile. Cele pe care scrie “cu gust de” conţin un procentaj mic din respectivul ingredient iar jumătate din acea cantitate este un amestec de sorici şi slănină.

Aditivii alimentari sunt împărţiţi în 24 de categorii. Cele mai răspândite sunt: îndulcitorii care înlocuiesc zahărul, coloranţii care dau culoarea apetisantă, acidifianţii care dau un gust acid, corectorii de aciditate care cresc sau diminuează aciditatea, emulsificatorii care asigură un amestec omogen din apă şi grăsimi alimentare şi conservanţii care împiedică alterarea.

 Din rezultatele testelor a reieşit că parizerul de porc conţine carne de porc în proporţie de 50% şi emulsie de şoric fierte şi vopsite cu carmin, brânza topită cu caşcaval conţine 30% brânză, 23% caşcaval, apă, amidon şi unt; şunca mozaic e produsă din carne de porc cu gust "îmbunătăţit", pateul de porc are 25% ficat de porc, slănină, apă, gumă xantan iar caşcavalul feliat nu conţine brânză şi este făcut pe bază de uleiuri vegetale şi cazeină.